Continuăm comunicarea noastră și în noul an cu o serie de materiale în care am încercat să prezint din punct de vedere legal, un subiect de interes- autoritatea părintească- relațiile dintre părinți și copii- mai exact ce prevede legea, în privința acestor raporturi.

Dacă despre parenting din punct de vedere psihologic și emoțional se vorbește mult în perioada acesta, fiind unul din subiectele mele de interes, este bine de știut că și legea vine cu reglementări în acest domeniu- unele chiar surprinzătoare și la care nu ne-am fi așteptat să fie prevăzute de Codul Civil.

De exemplu, știați că părinții pot, numai în baza unor motive temeinice să împiedice corespondența  și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani? Sau că un copil de 14 ani are dreptul să-și aleagă singur confesiunea religioasă? Sau că copilul de 14 ani poate cere părinților să-și schimbe felul învățăturii sau al pregătirii profesionale ori locuința necesară desăvârșirii învățăturii și că dacă părinții se opun, copilul poate sesiza instanța de tutelă?

Despre toate acestea și multe altele, vom vorbi în următoarea serie de articole care tratează ce spune legea despre drepturile și obligațiile legale ale părinților, despre Autoritatea tutelară.

Informații utile
Informații utile
Logo icon header
LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA

LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA