Divorțul este un proces complex, care implică factori de natură judiciară, financiară, dar nu în ultimul rând, emoțională. În consecință, printre detaliile la care trebuie să avem grijă atunci când demarăm procedura de divorț, se află și victimele implicate. Conceptul de victimizare secundară este un fenomen real, cu multe implicații emoționale și legale, uneori neglijat în procedura de divorț. În acest context, Legea Nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală din România aduce în prim-plan drepturile victimelor și variantele de protecție legală în situațiile în care există victime colaterale sau în situația în care chiar unul dintre soți este victimă.

Cine poate fi persoana vătămată într-un proces de divorț?

Atunci când  vorbim de victime într-un proces de divorț, există o probabilitate foarte mare ca  persoanele vătămate să facă parte din nucleul familiei – de cele mai multe ori, copiii sau unul dintre soți. În acest caz, în mod specific, poate fi vorba despre violență domestică, victimă a abuzului sexual, victimă a șantajului sau a abuzului verbal și emotional. Dacă persoana vătămată se află în vreuna dintre situațiile menționate anterior sau în altă situație similară, aceasta poate beneficia de protecție din partea instituțiilor specializate – poliție sau alte organisme competente din sectorul public sau privat.

Care sunt drepturile victimelor în procesul de divorț?

  1. Dreptul la asistență juridică și consiliere

Potrivit Legii Nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, victimele au dreptul la asistență juridică în aceste cazuri. În contextul divorțului, această prevedere devine esențială, oferind sprijin juridic în probleme precum custodia copiilor, partajul de bunuri și acordurile financiare. De asemenea, dreptul la asistență juridică implică și facilitarea unei reprezentări legale eficace a victimei – de a fi informată cu privire la drepturile sale, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei sau dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română.

  1. Dreptul la protecție și securitate

Într-un divorț, acest drept poate fi fundamental pentru a asigura un mediu sigur și echitabil pe durata procedurilor. Conform Art. 113, (2) din Legea Nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracţiunii, ale violenţei sexuale sau ale exploatării, victimele infracţiunilor săvârşite din ură, persoanele cu dizabilităţi, precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii. Persoanele care se încadrează în aceste categorii sunt înștiințate de către organele competente legat de modalitățile de protecție care le pot fi asigurate pe toată durata procesului de divorț.

  1. Dreptul la audiere și prezentare de probe

Persoanelor vătămate le este garantat dreptul de a participa la audieri, de a prezenta probe și mărturii. Aceste drepturi asigură că perspectiva și interesele lor sunt luate în considerare în mod corespunzător în cadrul procesului. La audiere, persoana vătămată poate fi însoțită, la cererea sa, de către reprezentantul său legal, iar reaudierea persoanei vătămate se face numai dacă acest lucru este strict necesar pentru desfășurarea procesului penal.

Care sunt măsurile de protecție ale martorilor?

Într-un proces de divorț în care există complicații penale, martorii sunt elemente-cheie în soluționarea acestuia. De aceea, există o serie de prevederi care asigură protecția martorilor și împiedică posibilitatea ca aceștia să se transforme în victime din cauza mărturiilor depuse.

Confidențialitatea identității – un martor poate solicita menținerea confidențialității identității sale, astfel încât numele și alte detalii personale să nu fie făcute publice. Aceasta este o măsură de bază pentru a preveni intimidările la adresa martorului. Tot pentru a nu divulga informații personale, audierea martorului  se poate face fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audio sau video, cu vocea și imaginea distorsionate.

Protecție fizică – în cazurile în care există un pericol real pentru martor, se pot implementa măsuri de protecție fizică: furnizarea de pază sau schimbarea temporară a locuinței martorului, însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor familie acestuia în cursul deplasărilor. Procurorul verifică la anumite intervale de timp dacă mai este necesară menținerea măsurilor de protecție și dacă mai există amenințări la adresa martorului. În caz contrar,  acesta dispune încetarea măsurilor de protecție.

Anonimizarea martorului în documente oficiale – atunci când situația o cere, informațiile personale ale martorului, precum nume și adrese, pot fi înlocuite cu nume de cod sau pot fi anonimizate în documentele oficiale ale cazului, protejând astfel identitatea martorului. Aceste măsuri pot include și restricționarea accesului publicului sau a părților implicate la anumite detalii ale mărturiei sau ale identității martorului.

Abordarea victimizării secundare în cazul divorțului nu poate fi completă fără înțelegerea  situației în cauză, a cadrului legal și a drepturilor victimelor. Prin respectarea legislației în vigoare și prin sprijinul necesar al consilierului legal, procesul de divorț poate fi gestionat într-un mod echitabil și uman, asigurând un impactul negativ minim.

Informații utile
Informații utile
Logo icon header
LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA

LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA