Un caz recent în Cabinet a adus în atenția noastră noua reglementare a acordării sporului de doctorat, pentru deținătorii acestui titlu, angajați bugetari la stat, în instituții publice.
Motivarea de tăiere a sporului a constat din partea angajatorului în modificarea la începutul anului a prevederilor legale care reglementează acordarea acestui spor în sensul că textul modificat al art. 14 alin.(1) din Legea 153/2017, modificată și completată prin art.XXXVIII din OUG 115/2023, prevede în prezent:
„Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată suplimentar.”
Prin urmare, pentru acordarea sporului de doctorat, se impune îndeplinirea următoarelor condiții:
- Desfășurarea activității în domeniul pentru care deține titlul, condiție pe care o considerăm întemeiată și care se regăsea și în vechea formulă a legii.
- Existența în fișa postului a unor atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată suplimentar, condiție pe care o considerăm cel puțin interpretabilă, dacă nu chiar criticabilă.
Astfel, existența în fișa postului a unor atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară, s-a semnalat de mai multe organisme, printre care și prin punctul de vedere exprimat de către Consiliul Legislativ că este discutabilă constituționalitatea acestor atribuții prin fișa postului – un act intern individual al angajatorului și nu prin lege.
Ulterior, a fost criticată creșterea birocrației prin întocmirea lunară de astfel de rapoarte.
Practic, în interpretarea prevederilor legale noi, s-a încercat o delimitare efectivă a atribuțiilor de serviciu de competențele dobândite prin studii post universitare, interpretare prin care se pierde din vedere însăși sensul reglementării legale inițiale, prin care acest spor a fost menținut și acordat si salariaților care nu lucrează în învățământul superior sau în cercetare.
Scopul acestui spor constă în recunoașterea și gratificarea celor care doresc obținerea unei înalte calificări în domeniul în care activează, urmărindu-se, astfel, să se asigure o specializare în muncă la cel mai înalt nivel, ceea ce sporește, indubitabil, eficiența muncii.
În acest sens, Consiliul Legislativ a arătat că „salariatul care deține și titlul de doctor, foloseşte pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu toate cunoștintele dobândite pe parcursul formării universitare, postuniversitare sau continue, neputând fi separate cunoștințele și abilitățile atestate prin titlu de doctor de cele dobândite prin alte modalități de formare.
O astfel de interpretare a condiției nu ține cont de faptul că toate cunoștințele acumulate cu prilejul urmării studiilor de doctorat, verificate prin examene şi concretizate prin acordarea titlului științific de doctor, prezintă utilitate pentru angajator, dacă persoana își desfașoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. De fiecare dată când îşi va duce la îndeplinire obligațiile de serviciu, respectiva persoană va avea o viziune mai amplă și aprofundată asupra lucrărilor repartizate sau activităților efectuate, incluzând consecințele presupuse de acestea, folosindu-se, încă din faza de analiză, de cunoștințele de specialitate dobândite și atribuțiilor stabilite prin acte normative pentru instituția/autoritatea publică angajatoare.”
În ceea ce ne privește, apreciem că sensul acestei condiții se referă la acela de a stabili, prin completarea fișei postului, legătura dintre pregătirea doctorală și domeniul/compartimentul unde salariatul își desfășoară activitatea, dacă, în mod concret, pregătirea doctorală a salariatului este utilă și aduce plus valoare sectorului în care își desfășoară activitatea, împrejurare care trebuie să fie verificabilă periodic, poate anual de către angajator, dar în niciun caz lunar.
Considerăm că această verificare trebuie efectuată de către o comisie de experți în domeniul în care salariatul și-a realizat doctoratul și în care acesta activează, nu lăsată la discreția departamentului de resurse umane al ordonatorului de credite.

Informații utile
Informații utile

2026 © AVOCAT IOANA MOGA

2026 © AVOCAT IOANA MOGA