Despre admisibilitatea probei cu înregistrările audio/video și foto în litigii

Foarte multe persoane se prezintă la avocat sub impresia că dacă au obținut anumite înregistrări video sau audio in posturi compromițătoare pentru adversarul din litigiu, o să fie depuse la dosarul cauzei și vor câștiga procesul. De exemplu, părțile aduc avocaților nesfârșite conversații private printate de pe WhatsApp sau alte convorbiri purtate online pe diverse aplicații sau chiar poze sau comentarii de pe profilele de pe social media ale persoanelor în cauză.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau deloc așa în realitate.

Inregistrările audio pot fi considerate probe în instanță, atât în procesele civile, cât și în cele penale, dar cu anumite condiții. În general, o înregistrare audio obținută legal poate fi folosită ca probă pentru a demonstra existența unor fapte sau circumstanțe relevante pentru soluționarea cauzei. Cu toate acestea, există și restricții, iar înregistrările obținute ilegal sau care încalcă anumite prevederi legale pot fi declarate inadmisibile ca probe în instanță.

Astfel în procesele civile înregistrările audio pot fi folosite ca probe, dar doar dacă au fost obținute cu acordul persoanelor implicate în conversație sau dacă există o justificare legală pentru lipsa acordului, în concordanță cu prevederile art.8 din CEDO, articol care reglementează dreptul la viata privată.(Conventie Europeană a drepturilor Omului)

Art. 255 și art. 341 din Codul de procedură civilă stipulează că mijloacele de probă trebuie obținute cu respectarea legii și a bunelor moravuri pentru a fi admise.

Prin urmare, o înregistrare audio obținută fără acordul interlocutorului poate fi respinsă ca probă în instanță, cu excepția cazurilor în care există o justificare legală, cum ar fi înregistrarea unei amenințări sau a unei infracțiuni.

În procesele penale Codul de procedură penală permite folosirea înregistrărilor audio ca probe în anumite condiții, mai ales când acestea sunt obținute de părți sau de alte persoane în legătură cu propriile lor convorbiri sau comunicări cu terții.

Art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că înregistrările făcute de părți sau de alte persoane, în legătură cu convorbirile sau comunicările proprii, pot constitui mijloace de probă.

Totuși, există și restricții, iar înregistrările obținute ilegal pot fi declarate inadmisibile.

În general, înregistrările obținute în cadrul supravegherii tehnice, conform prevederilor legale, sunt considerate mijloace de probă, dar trebuie să fie respectate anumite condiții pentru a fi legale și admisibile.

Exemple:

Dacă o persoană înregistrează o conversație telefonică în care este amenințată, înregistrarea poate fi folosită ca probă într-un dosar penal.
Dacă o persoană înregistrează o discuție cu un coleg de muncă în care acesta face declarații compromițătoare, înregistrarea poate fi folosită ca probă într-un litigiu de muncă, dar cu respectarea legii și a drepturilor părții înregistrate.
O convorbire telefonică sau o înregistrare audio sau video din care reiese de exemplu că unul dintre soți are o relație extraconjugală cu o altă persoană, poate fi declarată de instanță ca inadmisibilă deoarece nu a fost obținută cu acordul părților
O postare făcută pe social media pe un profil privat, iar nu public, poate fi considerată inadmisibilă ca probă în instanță
Convorbiri purtate în regim privat pot fi declarate probe inadmisile

În concluzie, chiar dacă conțin informații relevante, înregistrările audio sau video pot fi folosite ca probe în instanță, dar este esențial să fie obținute legal și să nu încalce drepturile părților implicate. Admisibilitatea unei înregistrări ca probă depinde de circumstanțele concrete ale cazului și de modul în care a fost obținută și trebuie pusă în discuție de către avocații din litigiu, chiar dacă probele au fost depuse la dosar o dată cu cererea de chemare în judecată.

Credința populară cum că o dată depuse la dosar le vede judecătorul în cauză și oricum își va forma o opinie bazată pe ele, chiar dacă au fost declarate ulterior inadmisibile, este un alt mit juridic.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau deloc așa în realitate.

Art. 255 și art. 341 din Codul de procedură civilă stipulează că mijloacele de probă trebuie obținute cu respectarea legii și a bunelor moravuri pentru a fi admise.

Totuși, există și restricții, iar înregistrările obținute ilegal pot fi declarate inadmisibile.

Exemple:

Dacă o persoană înregistrează o conversație telefonică în care este amenințată, înregistrarea poate fi folosită ca probă într-un dosar penal.
Dacă o persoană înregistrează o discuție cu un coleg de muncă în care acesta face declarații compromițătoare, înregistrarea poate fi folosită ca probă într-un litigiu de muncă, dar cu respectarea legii și a drepturilor părții înregistrate.
O convorbire telefonică sau o înregistrare audio sau video din care reiese de exemplu că unul dintre soți are o relație extraconjugală cu o altă persoană, poate fi declarată de instanță ca inadmisibilă deoarece nu a fost obținută cu acordul părților
O postare făcută pe social media pe un profil privat, iar nu public, poate fi considerată inadmisibilă ca probă în instanță
Convorbiri purtate în regim privat pot fi declarate probe inadmisile

Informații utile

Informații utile