Competența instanței de tutelă – unde se judecă cererea de instituire a tutelei speciale?

Într-un caz recent al Cabinetului, având ca obiect un dosar de instituire a tutelei speciale asupra unei persoane în vârstă, cu domiciliul într-o localitate diferită față de locul unde este situat centrului de îngrijire unde este internată persoana în cauză, s-a ivit ceea ce, în limbaj juridic, se numește conflict negativ de competență.

Cu alte cuvinte, una din instanțele sesizate cu judecarea cauzei a apreciat că este competentă să soluționeze cauza instanței de la localitatea de domiciliu a persoanei în cauză, în conformitate cu prevederile art. 114 Cod Procedură Civilă, normă specială ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Pe de altă parte, instanța de la domiciliul persoanei în cauză a apreciat că nu este la rândul ei competentă întrucât domiciliul actual al respectivei persoane ar fi în localitatea în care se află centrul de îngrijire unde este în acel moment internată.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, în cauza dedusă judecății, cu privire la o persoană care nu se poate îngriji singură de interesele sale, aflată internată pe o durată nedeminată într-un centru de îngrijire și furnizare de servicii sociale.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind sesizată, conform procedurii civile, Înalta Curte de Casație și Justiție, a tranșat situația creată prin decizia pronunțată în acest sens, prin care s-a arătat că aspectul relevant pentru determinarea competenței teritoriale este reprezentat de locuința efectivă a persoanei ocrotite.

Astfel, în baza Articolului 91 alin.(1) din Codul Civil care prevede modalitățile în care se face dovada domiciliul și a reședinței- dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate – stabilește regula, în timp ce aliniatul al treilea- dispozițiile de mai sus nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune – instituie excepția, prevederile acestuia avându-și fundamentul în împrejurarea că mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul și reședința persoanei nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora ci doar caracter de evidență a persoanei respective.

Ca atare, domiciliul sau reședința vor putea fi dovedite cu orice mijloc de probe, chiar și atunci când prin aceasta se combat mențiunile corespunzătoare făcute în actul de identitate.

Rezultă deci, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, că în accepțiunea Codului Civil, prin noțiunea de domiciliu trebuie să se înțeleagă unde se găsește în fapt în mod statornic persoana ocrotită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul al apărare.

*Articolul conține reproduceri din Decizia 2035/2024 a ICCJ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Ca atare, domiciliul sau reședința vor putea fi dovedite cu orice mijloc de probe, chiar și atunci când prin aceasta se combat mențiunile corespunzătoare făcute în actul de identitate.

*Articolul conține reproduceri din Decizia 2035/2024 a ICCJ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Informații utile

Informații utile