Hărțuirea de după divorț

În tot mai multe cazuri ale cabinetului am observat o tendință în creștere a unei forme de hărțuire psihologică a părintelui la care are domiciliul copilul, de către fostul partener, celălalt părinte al copilului.

Mai precis mă refer la situațiile în care, după pronunțarea divorțului, și după stabilirea domiciliului copilului precum și ale celorlalte aspecte de ordin legal, precum stabilirea unui program de vizitare, plata pensiei de întreținere, etc, părintele nerezident (adică cel cu care nu locuiește în mod normal copilul) continuă, sub pretextul interesării de copil, să exercite asupra celuilalt părinte un control cu caracter abuziv, sunând zilnic, scriind mesaje, cerând informații și “rapoarte detaliate” aparent cu privire la copil, de la părintele rezident( adică cel care locuiește cu copilul).

În acest mod mascat, părintele nerezident exercită o adevărată hărțuire zilnică sau periodică a părintelui rezident, totul motivat de dreptul de a fi informat exact asupra tuturor împrejurărilor legate de copilul comun și de dreptul de a lua decizii comune.

În aceste condiții, părintele la care copilul locuiește permite aceasta situație, crezând eronat că este vorba de exercitarea unui drept legal al celuilalt părinte și că dacă nu ar permite această conduită, ar fi pasibil de sancțiuni in instanță.

Scopul acestui articol este acela de a atrage atenția asupra faptului că în baza art 396 Codul Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

De asemenea, în baza art.401 Cod Civil, părintele sau după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Dincolo de aceste prevederi legale și de respectarea principiului general al interesului superior al copilului, părintele care locuiește cu copilul are dreptul să ia, în limitele firești, toate deciziile care privesc gestionarea vieții minorului, fără a fi obligat să aibă mereu acordul expres al celuilalt părinte.

Dacă există o cooperare bună a părinților după divorț, este indicat să existe o consultare cu celălalt părinte asupra aspectelor esențiale precum situația școlară a copilului, starea lui generală etc, dar asta nu înseamnă că legea obligă pe cei doi părinți să discute orice amănunt al vieții copilului, în scopul obținerii unui acord cu orice preț.

De exemplu, părintele care locuiește cu copilul poate lua singur decizii precum alegerea grădiniței și a scolii copilului, alegerea activităților extra școlare, programul copilului peste vacanța de vara și în general toate deciziile care țin de organizarea vieții unui copil, fără să aibă nevoie de acordul expres al celuilalt copil.

Daca există acordul și o consultare cu celălalt părinte e foarte bine, dar legea nu obligă, atâta timp cât se iau decizii firești care sunt in interesul copilului, să se obțină cu orice preț acordul ambilor părinți. Dacă ar fi așa, atunci în cazurile în care nu există după divorț o relație amiabilă, această consultare permanentă se transformă într-o veritabilă hărțuire a părintelui rezident de către celălalt părinte.

De asemenea, în baza art.401 Cod Civil, părintele sau după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Informații utile

Informații utile