Într-un caz al cabinetului, am fost întrebată de o clientă aflată  în procese de divorț dacă poate fi acuzată de fostul partener de alienare parentală- pentru că într-un moment de conflict a spus lucruri neplăcute despre fostul soț, în fața copilului minor.

 

Mulți părinți aflați în divorț, doresc să înțeleagă  noțiunea de alienarea parentală sau (sau înstrăinarea părintească) și dacă acest concept se aplică cazului lor.

 

Astfel, este bine să știm că alienarea parentală nu mai este doar un concept psihologic, ci a devenit o realitate juridică solidă în România, reglementată prin Legea nr. 123/2024, alienarea parentală este definită oficial ca o formă de violență psihologică.

Conform legii, ea constă în acțiuni prin care un părinte (alienator) manipulează copilul pentru a-l face să-l respingă, să-l urască sau să se teamă de celălalt părinte (alienat), fără un motiv obiectiv.

 

Pentru ca un  părinte să poată invoca în instanță acest concept este nevoie ca în primul rând copilul să nu mai dorească să țină legătura cu părintele alienat, datorită exercitării de către celălalt părinte-alienator a acestei forme de violență psihologică.

 

Simpla discuție din casă, chiar dacă e tensionată în contextul divorțului și chiar dacă se spun lucruri neplăcute unul despre altul de către foștii parteneri, în fața copilului, nu constituie alienare părintească, atâta timp cât nu vizează separarea copilului de celălalt părinte.

 

Instanțele de judecată se bazează acum pe evaluări psihologice specializate pentru a confirma existența acestui fenomen. Judecătorul are obligația să prioritizeze interesul superior al copilului, care include dreptul fundamental de a menține relații personale cu ambii părinți.



Într-un caz al cabinetului, am fost întrebată de o clientă aflată  în procese de divorț dacă poate fi acuzată de fostul partener de alienare parentală- pentru că într-un moment de conflict a spus lucruri neplăcute despre fostul soț, în fața copilului minor.

 

Mulți părinți aflați în divorț, doresc să înțeleagă  noțiunea de alienarea parentală sau (sau înstrăinarea părintească) și dacă acest concept se aplică cazului lor.

 

Astfel, este bine să știm că alienarea parentală nu mai este doar un concept psihologic, ci a devenit o realitate juridică solidă în România, reglementată prin Legea nr. 123/2024, alienarea parentală este definită oficial ca o formă de violență psihologică.

Conform legii, ea constă în acțiuni prin care un părinte (alienator) manipulează copilul pentru a-l face să-l respingă, să-l urască sau să se teamă de celălalt părinte (alienat), fără un motiv obiectiv.

 

Pentru ca un  părinte să poată invoca în instanță acest concept este nevoie ca în primul rând copilul să nu mai dorească să țină legătura cu părintele alienat, datorită exercitării de către celălalt părinte-alienator a acestei forme de violență psihologică.

 

Simpla discuție din casă, chiar dacă e tensionată în contextul divorțului și chiar dacă se spun lucruri neplăcute unul despre altul de către foștii parteneri, în fața copilului, nu constituie alienare părintească, atâta timp cât nu vizează separarea copilului de celălalt părinte.

 

Instanțele de judecată se bazează acum pe evaluări psihologice specializate pentru a confirma existența acestui fenomen. Judecătorul are obligația să prioritizeze interesul superior al copilului, care include dreptul fundamental de a menține relații personale cu ambii părinți.



Informații utile
Informații utile
Logo icon header
LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA

LinkedinInstagram

2026 © AVOCAT IOANA MOGA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment